Egiptul Antic
Istoria Egiptului Antic este caracterizată de o incredibilă
longevitate întinzându-se pe mai bine de trei milenii. Apogeul a fost fără
îndoială atins sub conducerea faraonilor, regi și singuri intermediari între
oameni și zei, garant al ordinii atât externe (invadatori) cât și interne
(tulburări sociale). Istoria Egiptului Antic începe în jurul anului 3100 î.Hr.,
regele Menes a unificat Egiptul. Acesta a devenit un imperiu puternic care a
dăinuit până în anul 30 î.Hr., când a fost cucerit de romani.
Egiptul de Sus și Egiptul de Jos
Egiptul de Jos este la nord adică acea parte unde Delta
Nilului se varsă în Marea Mediterană, iar Egiptul de Sus este la sud de la
Deșertul Libian până după Abu Simbel. Motivul acestei aparente inversări este
acela că Egiptul era considerat un dar al Nilului, și deci așa se explică și
raportarea tuturor măsurătorilor la acesta.
Egiptul de Sus era cunoscut ca Ta Shemau și era împărțit în
22 de provincii numite nome, primul dintre acestea fiind în zona actualului
Aswan, iar cel de al 22-lea era plasat in zona Atfih, în vecinătatea sudică a
capitalei Egiptului modern - Cairo.
Egiptul de Jos era cunoscut faraonilor sub numele de Ta-Mehu.
Și această parte a țării era împărțită în nome, însă regiunea fiind mai puțin
dezvoltată organizarea acestora a trecut prin mai multe schimbări. În cele din
urmă au rămas 20, primul fiind Memphis.
În această perioadă fostele state independente egiptene au
devenit cunoscute ca Egipt, sub conducerea unică a faraonului. În consecință
foștii conducători au fost forțați să-și asume rolurile de guvernatori sau
altfel să lucreze in colectarea taxelor. În această perioadă egiptenii credeau
cu convingere că faraonul asigura revărsarea anuala a Nilului. Dealtfel se
considerau ei înșiși ca o nație aleasă, "singurele adevarate ființe
umane" ([4]). Există dovezi cum că in jurul anului 2675 î.Hr., Egiptul a
început să importe lemn din Liban.
Geografie
Nilul a fost un element vital regiunii de-a lungul
istoriei.Lunca fertilǎ a Nilului a oferit oamenilor posibilitatea de a dezvolta
o economie agricolă stabilă și o societate complexă, centralizată, care a
devenit o piatră de temelie în istoria civilizației umane. Nomazii
vânǎtori-culegǎtori s-au mutat în valea Nilului pânǎ la sfârșitul
Pleistocenului Mijlociu în urmă cu 120 de mii de ani. Până la sfârșitul
paleoliticului , climatul arid din Africa de Nord a devenit tot mai cald și
uscat, forțând populația din zonă să se concentreze de-a lungul regiunii.
Istoria propiu-zisă începe prin unirea sub conducerea unui singur rege, a celor
două regate mai vechi, a celui din Deltă (Egiptul de Jos) și a celui din Valea
Nilului (Egiptul de Sus). Apariția statului egiptean - primul stat din lume -
trebuie considerată ca o necesitate imperioasă a coordonării pe întreg spațiul
al Văii Nilului, a sistemului de irigații și îndiguiri care aveau să domolească
furia inundațiilor anuale ale fluviului și să le facă folositoare agriculturii.
Popoarele primitive, care locuiau în regiunile aflate de o parte și de alta a
Văii Nilului, în deșerturile arabice și libice dar și cele ce erau în Nubia,
putea invada și jefui ținuturile bogate ale Egiptului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu